Ioana Teodorescu

Ioana Teodorescu

Să vrei mai mult… Ar trebui să încep această mărturisire cu un moment tandru de la începuturile mele într-ale jurnalismului și comunicării, dar nu reușesc să mă opresc la unul. Prin urmare vă scutesc de plăcerea de a afla cum era să fii jurnalist pe vremea când nu era google, google maps, telefoane inteligente și touch screen-uri ci doar adidași, telefoane cu fise, faxuri cu role care se desfășurau pe km întregi în redacții, știri de agenții pe care doar șefii le citeau ca să te verifice, agende telefonice scrise și surse. Da domnilor surse. Dar nu din alea servite din stenograme ci surse ale căror identități erai obligat să le pastrezi anonime și informații pe care le publicai abia după ce le verificai. Era un fel de du-te vino între jurnalist și comunicatori. :))) știu e amuzant și ireal pentru anul 2015. În vremurile acelea era totul mai simplu și pentru că tehnologia nu ți-o lua înainte și nici nu îți scăpa degetul pe touch-ul telefonului ca să publici o știre pe facebook. În vremurile acelea munceai din greu pentru o știre și fugeai ca nebunu’ ca să fie exclusivă. Exclusivitatea era egală cu recunoașterea publică a muncii tale. Dar povestea asta cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene e total irelevantă pentru ziua de azi. Nu vreau să dezgrop și nici să dau timpul înapoi decât pentru două elemente: profesionalismul actorilor din presă și exclusivitatea comunicatorului de cursă lungă. Asta vreau și nu mă las! Și ca să citez un produs media de success: Yes we can! PS: când Obama a auzit de scenariul campaniei YES WE CAN a zis că i se pare demodat și melodramatic. Și totuși la insistențele consilierului său și al nevestei (sic), l-a acceptat! Și a caștigat cu el! Concluzia este că totul se poate educa doar dacă ai puțină bunăvoință!