Campania ”Educația iți determină viitorul”

Campania ”Educația iți determină viitorul”

Scoala Superioară de Comunicare si Televiziune, www.ssctv.ro, o instituție de învățământ specializată în media și comunicare, lansează campania ”Educația îți determină viitorul”, în încercarea de a readuce în prim-planul opiniei publice discuția despre profesionalizarea comunicării organizaționale în paralel cu aceea de pregătirea unui răspuns eficient al mass-media.

Campania va cuprinde o serie de evenimente – dezbateri, conferințe și seminarii – la care vor fi invitați actori de pe piața media, participanți la procesul comunicațional instituțional, studenți, absolvenți, jurnaliști, profesori, profesioniști, lideri de opinie și persoane publice dispuse să ia parte la acest proces de profesionalizare a comunicării.

Evenimentele ultimelor săptămâni au arătat că este nevoie de o resetare socială la orice nivel. Obiectivul campaniei noastre este atragerea cât mai multor tineri interesați să învețe de la profesioniști cum să comunice, cum să se organizeze, cum să ofere răspunsuri nevoii de informare a opiniei publice.

Primele evenimente din cadrul campaniei se vor desfășura la Târgul Gaudeamus, pavilion central Romexpo, în perioada 18-22 noiembrie, unde Școala Superioară de Comunicare și Televiziune, www.ssctv.ro, poate fi găsită la la standul nr. 340, nivel 7.70, in zona Bursa Educației. Pe tot parcursul târgului, lectorii și invitații SSCTv vor discuta cu toți cei interesați despre zona de comunicare și media. Reprezentanții SSCTv îi vor sprijini  intr-un prim proces de inițiere în media prin testarea lor video, în cadrul standului nostru fiind amenajat un studio tv.

Tot în perioada Târgului, vineri, 20 noiembrie, la sala Mircea Sântimbreanu, nivelul 7.70, camera 341, la ora 11.00, va avea loc dezbaterea cu tema “Unde se oprește nevoia de informare?”, în cadrul căreia invitații noștri Oana Dobre-Dimofte, Iolanda Stăniloiu, Camelia Spătaru, Oreste Teodorescu și  Mihai Melinescu vor împărtăși din experiențele lor.

Vă așteptăm,
www.ssctv.ro